România dă semnalul mult așteptat de Bruxelles în scandalul Schengen: Noi suntem foarte determinaţi

Author:

România dă semnalul mult așteptat de Bruxelles în scandalul Schengen: Noi suntem foarte determinaţi

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat că autorităţile sunt determinate să ridice nivelul de protecţie al frontierei naţionale şi implicit al frontierelor europene şi a menţionat că vor demonstra prin fapte acest lucru. Cătălin Predoiu a fost prezent, miercuri, la un eveniment prilejuit de intrarea în dotarea Poliţiei de Frontieră a cinci autospeciale cu termoviziune şi a 83 de autospeciale de patrulare.

“O nouă zi de muncă în care recepţionăm, dăm în folosinţă, marcăm o nouă creştere în dotarea armelor Ministerului Afacerilor Interne. Astăzi este vorba despre Poliţia de Frontieră. Am ajuns la o frecvenţă aproape săptămânală de astfel de evenimente, ceea ce este un semn că există un program structurat de echipare a tuturor armelor Ministerului Afacerilor Interne cu dotări logistice de ultimă generaţie. De aceea, primul lucru pe care aş dori să-l spun este că mulţumesc celor care s-au ocupat de lansarea acestor programe şi de ducerea lor la bun sfârşit până la recepţia acestor dotări. Astăzi avem de-a face cu autospeciale de ultimă generaţie utilizate în protecţia frontierelor”, a declarat Cătălin Predoiu, relatează News.ro.

El a adăugat că aceste autospeciale măresc semnificativ capacitatea poliţiştilor de frontieră de a proteja frontiera. ”Avem de-a face cu aceste autospeciale care măresc în mod semnificativ, aş putea spune, spectaculos, capacitatea poliţiştilor de frontieră de a combate migraţia ilegală, contrabanda, forţarea frontierei, de a proteja frontiera naţională, de a proteja patria, de a proteja cetăţenii. Sunt autospeciale dotate cu camere de termoviziune, care permit depistarea oricăror mişcări ilegale de trecere a frontierei sau forţarea acesteia în interiorul ţării. Nu este un singur demers, e vorba de un pachet întreg, care va ridica capacitatea Poliţiei de Frontieră pentru protejarea graniţelor noastre”, a explicat ministrul Afacerilor Interne.

Urmează o presiune migraționistă

Cătălin Predoiu a subliniat că în anii următori întreaga Europă se va confrunta cu o presiune migraţionistă şi că trebuie întărite poliţiile de frontieră.

”În anii care vin, nu numai în ceea ce priveşte regiunea, ci Europa în general, ne vom confrunta în continuare cu o presiune migraţionistă. De aceea este foarte important să întărim Poliţia de Frontieră şi în România şi în toate statele membre ale Uniunii Europene, să întărim Frontex, să întărim colaborarea dintre poliţiile de frontieră, dar şi dintre aceste arme şi celelalte arme ale ministerelor de Interne din Europa, Poliţia Naţională în primul rând. Vreau să transmit un mesaj foarte clar către publicul din ţara noastră, către cetăţenii noştri, dar şi către partenerii noştri, Comisia Europeană, vecinii noştri, statele cu care cooperăm în cadrul Uniunii Europene, noi suntem foarte determinaţi să ridicăm nivelul de protecţie al frontierei naţionale şi implicit al frontierelor europene şi nu numai că suntem determinaţi, dar demonstrăm prin fapte că punem în practică această determinare şi această voinţă”, a mai declarat Cătălin Predoiu.

El a afirmat că a fixat ca obiectiv prioritar protecţia frontierei.

“Am fixat ca obiectiv, prioritar, protecţia frontierei, alături de celelalte pe care aş vrea să le reamintesc: combaterea traficului de persoane, combaterea crimei organizate, a traficului de droguri, a traficului de arme, protecţia frontierei naţionale şi combaterea migraţiei ilegale este una dintre priorităţile Ministerului Afacelor Interne. Şi aş vrea să asigur pe toţi partenerii noştri din Uniunea Europeană, că performanţa pe care o demonstrează frontierişti noştri poate fi văzută la faţa locului. Ea a fost verificată de altfel în vizite de evaluare tehnică repetate de-a lungul anilor. Şi nu vorbesc aici doar de respectarea criteriilor Schengen, capitol la care suntem performanţi la maximum, la vârf, suntem în top în ceea ce priveşte respectarea acestor criterii. Ci la toate celelalte faţete ale conceptului de protecţie a frontierei. Deci vom lua foarte în serios acest lucru în continuare şi vom performa”, a precizat ministrul Afacerilor Interne.

Cinci autospeciale 4×4 cu termoviziune pentru teren dificil şi 83 de autospeciale de patrulare au intrat în dotarea Poliţiei de Frontieră.

Autospecialele de supraveghere cu termoviziune, dotate la standarde de ultimă generaţie, sunt destinate efectuării misiunilor specifice de supraveghere în condiţii off-road şi sunt proiectate să-şi desfăşoare activitatea atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte.

Acestea urmează să fie repartizate câte una pentru fiecare inspectorat teritorial al Poliţiei de Frontieră, fiind destinate efectuării misiunilor specifice de patrulare în condiţii meteo-climatice defavorabile, în vederea unui control mai eficient al fenomenului infracţional transfrontalier, precum combaterea şi prevenirea migraţiei ilegale şi a contrabandei cu produse accizabile.

Valoarea totală a autovehiculelor este de aproximativ 2,2 milioane de euro cu TVA inclus, iar acestea sunt achiziţionate din fonduri europene nerambursabile în cadrul Programului Fondul de Securitate Internă, urmând să întregească completul de 144 de autovehicule cu termoviziune aflate în dotarea instituţiei.

Totodată, cele 83 de autospeciale de patrulare reprezintă al doilea lot de astfel de autovehicule care intră în dotarea Poliţiei de Frontieră, primul lot, format din 32 de maşini, fiind deja intrat în dotarea instituţiei de la începutul anului. Valoarea totală a celor două loturi este de aproximativ 2 milioane de euro cu TVA inclus.

În cazul primului lot, achiziţia a fost efectuată de la bugetul de stat, în timp ce al doilea lot, care a intrat în dotare în această perioadă, a fost contractat din Fonduri europene nerambursabile, în cadrul Fondului pentru Azil, Migraţie şi Integrare, iar valoarea unei singure maşini este de aproximativ 18.000 euro.

Cele 83 de autospeciale de patrulare reprezintă o extindere semnificativă a flotei auto existente a PFR. Aceste vehicule moderne vor întări prezenţa poliţiştilor de frontieră pe teren şi vor consolida capacitatea de prevenire şi contracarare a infracţionalităţii transfrontaliere.

X