Anunț uriaș făcut de premierul Bulgariei la Summi-ul UE: Aderarea Bulgariei la Schengen va fi mediată de Comisia Europeană

Author:

Premierul bulgar Nikolai Denkov a declarat joi, la Bruxelles, că executivul UE va media în negocierile privind aderarea deplină la spaţiul Schengen a ţării sale, acum că Austria şi-a anunţat disponibilitatea de a sprijini eliminarea controalelor aeriene, relatează agenţia de ştiri bulgară BTA.

“Strategia este de a negocia asupra controalelor la frontierele terestre. Am întocmit o propunere şi o vom trimite Austriei. Vom folosi Comisia Europeană ca mediator în aceste negocieri”, le-a spus Denkov jurnaliştilor bulgari la Bruxelles, unde a participat la summitul UE-Balcanii de Vest şi unde ia parte joi şi vineri la Consiliul European.

Premierul bulgar a spus că a discutat aceste chestiuni cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cu preşedintele român Klaus Iohannis şi cu cancelarul austriac Karl Nehammer. “Convorbirile preliminare au avut loc, suntem deja dispuşi să continuăm discuţiile”, a adăugat el.

Potrivit lui Nikolai Denkov, nu se discută despre separarea României de Bulgaria în chestiunea aderării la spaţiul Schengen. “Am auzit că autorităţile române menţionează această opţiune, dar nu au ridicat-o bilateral sau cu Comisia”, a menţionat el.

Premierul bulgar a confirmat că Ungaria a avertizat că ar putea vota împotriva extinderii Schengen dacă Bulgaria menţine taxa introdusă pe gazul natural rusesc care tranzitează ţara.

Ungaria a trimis o comunicare oficială în acest sens, chiar dacă la un nivel diplomatic nu foarte ridicat, iar Bulgaria a decis să renunţe la taxă.”Am decis că nu trebuie să ne asumăm acum riscul cu paşi care nu sunt decisivi pentru Schengen. Taxa era importantă pentru bugetul bulgar şi pentru echilibrarea pieţei de combustibil”, a precizat Denkov.

Denkov a mai spus că Bulgaria sprijină o creştere a cheltuielilor UE pentru protecţia frontierelor şi pentru susţinerea Ucrainei. El a afirmat că din cauza pericolului ca Rusia să atace şi alte ţări europene dacă Ucraina nu este ajutată, cheltuielile ar fi mult mai mari pentru pregătirea Europei de un posibil atac sau pentru prevenirea lui.

Tot joi, preşedintele bulgar Rumen Radev a declarat că se aşteaptă ca Olanda să-şi declare în viitorul apropiat sprijinul deplin pentru aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, a consemnat BTA. El a vorbit despre acest lucru după o întrevedere cu omologul său albanez Bajram Begaj.

Radev a spus că Bulgaria poate adera la Schengen cu frontierele terestre, maritime şi aeriene până la sfârşitul anului, dacă Sofia face eforturi în alte câteva direcţii. În ceea ce priveşte veto-ul Austriei în privinţa aderării României şi Bulgariei la Schengen, Radev a spus că problema este de a convinge nu numai conducerea politică ci şi publicul austriac că este un pas necesar.

X