Ciucă, precaut în privința aderării la Schengen. Ce spune liderul PNL despre data probabilă a aderării României

Author:

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni, despre aderarea României la Schengen, că este o decizie pe care o aşteptăm şi îşi doreşte ca ea să se finalizeze.

„Este o decizie pe care o aşteptăm şi eu îmi doresc ca ea să se finalizeze. De altfel, întreg demersul l-am tratat şi îl tratrez în continuare cu maximă precauţie, pentru că mai sunt paşi de urmat. Depindem de procedurile care trebuie derulate la nivelul Consiliului JAI”, a spus preşedintele PNL la Parlament.

Nicolae Ciucă a continuat: „Până în momentul în care nu vedem finalizat procedura, eu cred că structurile implicate, ministrul de Interne, aşa cum am discutat cu dumnealui, în momentul de faţă poartă negocieri, astfel încât să putem să avem finalizată..”.

Întrebat de ce ne bucurăm cu jumătate de măsură, Ciucă a precizat că „nu s-a bucurat deloc şi nu ne bucurăm de modul în care s-au derulat şi se derulează întreg procesul”.

„Ceea ce este important este ca în final să existe o decizie în această etapă şi o perspectivă clară vizavi de momentul în care vom avea accederea în deplinătatea ei aprobată”, a mai spus preşedintele PNL.

Întrebat când am putea intra în Schengen, liderul PNL a spus: „În momentul de faţă nu există o dată propusă”.

X