Furie la Sofia: Un Schengen `aerian` și condițiile Austriei sunt inacceptabile
“Pentru țara noastră, este deosebit de importantă și deschiderea granițelor terestre din spațiul Schengen, nu doar a celor aeriene, așa cum au admis că ar fi posibil de anul viitor Țările de Jos și Austria, cei mai înverșunați oponenți ai intrării țării noastre în spațiul european de liberă circulație”, a comentat președintele Bulgariei, Rumen Radev, ca răspuns la întrebarea unui jurnalist cu privire la informațiile din ziarul „Kurier” că Viena este dispusă să lase Bulgaria și România să intre în Schengen, dar numai cu spațiul aerian, relateaza Mediapol citat de Rador Radio România.
Ulterior, și premierul bulgar Nikolai Denkov a definit drept inacceptabile condițiile, despre care au apărut în presă informații că Viena le va pune Bulgariei și României doar pentru deschiderea spațiului aerian Schengen pentru cele două țări. Condițiile Austriei pentru acordarea acceptului sunt o creștere de trei ori a misiunii Frontex în Bulgaria cu bani de la UE, consolidarea controlului la frontieră între Bulgaria și România și între Ungaria și România, precum și ca ambele țări să accepte solicitanți de azil afgani și sirieni.
Denkov: Nu pot exista reguli suplimentare pentru Sofia și București
“Nu am discutat niciodată intrarea noastră în Schengen în acest fel și nu este acceptabilă așa cum este definită. Nu este acceptabilă introducerea unor reguli suplimentare pentru Bulgaria și România. Ideea este să respectăm regulile regulamentului european, pe care noi și acum le îndeplinim. Dacă cineva dorește reguli specifice pentru Bulgaria, acest lucru este categoric inacceptabil”, a declarat prim-ministrul pentru postul bTV. El a menționat că negocierile pentru intrarea țării în Schengen sunt în desfășurare. “Noi suntem deschiși pentru creșterea securității la frontiere și acum lucrăm cu serviciile austriece și olandeze. Pentru primirea refugiaților, vom lucra conform regulilor europene”, a spus premierul bulgar și a citat date conform cărora încercările de trecere a frontierelor europene au scăzut de mai multe ori în ultimele luni, iar acest lucru este evident pentru toată lumea.
„Există proceduri pentru cine poate rămâne în Europa și cine poate fi returnat, iar critica a fost că Bulgaria nu respectă aceste proceduri. Guvernul a lansat deja un proiect și, împreună cu serviciile europene, am îmbunătățit activitatea cu privire la migranții prinși”, a spus premierul Nikolai Denkov.
Înainte de aceasta, Radev a comentat condițiile puse de ministrul Afacerilor Interne al Austriei ca fiind greu de acceptat pentru Bulgaria.
Radev: Intrarea noastră trebuie să fie completă
Potrivit șefului statului, intrarea Bulgariei în așa-numitul Schengen aerian este un pas înainte, dar trebuie să fim foarte atenți pentru ca eticheta „Bulgaria este deja în Schengen” să nu rămână, iar intararea în spațiu să fie deplină. Economiștii de la Sofia au mai comentat că intrarea în Schengen doar pe calea aerului nu aduce beneficii Bulgariei. Turiștii vor avea de câștigat, dar nu economia, cred ei.
“Această decizie ar înlesni călătoriile fiecăruia dintre noi, dar nu și călătoriile de afaceri – cozile de la granițe pentru transportul de afaceri. Dar totuși, aceasta este o veste bună. În Bulgaria, va fi dificil să aprobăm o decizie politică privind primirea unui anumit contingent de refugiați, o condiție pe care o pune Austria pentru Sofia și București. Acest lucru nu este posibil, ei nu vor să rămână în Bulgaria și nimeni nu-i poate opri”, a spus politologul bulgar Ognian Minchev, lector la universtitatea “Sf. Kliment Ohridski” din Sofia, coordonator al Centrului pentru Studii Regionale şi Internaţionale. Potrivit lui Liubomir Stefanov, politolog și lector la New Bulgarian University, intrarea în Schengen pe calea aerului este un pas bun, dar este 1/10 din întregul proces de integrare a Bulgariei în spațiul Schengen, deoarece economia țării nu va câștiga prea mult din aceasta.