UE riscă foarte mult dacă România și Bulgaria nu vor fi în Schengen până la sfârșitul anului (europarlamentar)

Author:

„Dacă există un consens pe o problemă între Comisia Europeană, europarlamentari și elita națională bulgară – acesta este subiectul Schengen!

Până la sfârșitul anului 2023, dacă aderarea Bulgariei și României la Schengen nu are loc, noi, ca Uniune Europeană, riscăm foarte mult.

Riscăm să subminăm bazele a tot ceea ce am realizat în acești peste 70 de ani”, a spus europarlamentarul bulgar Ilhan Kiuciuc, în timpul dezbaterilor de la Strasbourg, la care a participat premierul bulgar, Nikolai Denkov, și viceprim-ministrul bulgar și ministru al Afacerilor Externe, Maria Gabriel. Cea de-a 12-a reuniune face parte din seria de dezbateri „Aceasta este Europa”, pe care PE o organizează cu șefi de stat și de guvern din UE, relatează Chasa24 citat de Rador Radio România.

Kiuciuc a fost categoric că cetățenii bulgari și români nu pot fi tratați în continuare la fel cum au fost tratați în ultimii ani, deoarece nu se deosebesc cu nimic de cetățenii germani, austrieci ori față de alți cetățeni. Și a subliniat că economia bulgară înregistrează pagube uriașe.

„Dacă vreți să avem o Uniune care se bazează pe o economie puternică, competitivă, o Uniune care se bazează pe piața unică, Bulgaria și România trebuie să facă parte din Schengen!”, a spus el. Europarlamentarul s-a adresat prim-ministrului bulgar cu un apel – ca Bulgaria să fie ambițioasă cu ideile, planurile, propunerile pe care le face în instituțiile europene. Nu putem avea o UE care vrea să aibă o politică externă puternică, dacă vom continua să luăm decizii în acest fel. Va fi întotdeauna prea puțin și prea lent – 27 de țări se reunesc, iau o decizie și cum o iau – cu luni de întârziere, cu tocmeală. Așadar, să fim ambițioși și responsabili pentru viitorul UE, pentru că este o Uniune a tuturor!

Premierul bulgar a tunat și fulgerat în plenul PE

“Aș dori să reamintesc că Bulgaria a îndeplinit toate cerințele pentru acceptarea sa în spațiul Schengen și orice viitoare întârziere este inacceptabilă și demotivantă pentru țara noastră”. Cu aceste cuvinte, prim-ministrul Bulgariei, Nikolai Denkov, s-a adresat membrilor Parlamentului European, în timpul vizitei sale la Strasbourg, pentru a participa la dezbaterea „Aceasta este Europa”.

El este însoțit de ministrul bulgar al Afacerilor Externe, Maria Gabriel. Discursul de deschidere al premierului în sala de plen a început cu o scurtă prezentare a istoriei orașului Strasbourg și s-a încheiat cu semnificația istorică a datei de 22 noiembrie.

„În această zi, în urmă cu 133 de ani, s-a născut eroul rezistenței franceze împotriva ocupației naziste, primul prim-ministru al Franței libere postbelice, primul președinte al Republicii a V-a, generalul Charles de Gaulle. Și pe 23 noiembrie 1959, președintele de Gaulle a rostit celebrul său discurs „De la Atlantic la Urali”, în care își exprimă încrederea că într-o zi toată Europa, de la Oceanul Atlantic până la lanțul Munților Urali, va fi unită. Atunci, în urmă cu 64 de ani, în apogeul Războiului Rece, când Cortina de Fier a împărțit Europa „de la laguna Szczecin de la Marea Baltică la Trieste de la Marea Adriatică”, această afirmație suna absurd. Sună și mai absurd astăzi, în plin război în Ucraina, când sute de bărbați, femei și copii europeni mor în fiecare zi”, a spus Denkov și a continuat: „Dar într-o zi, când azi va fi ieri și mâine va fi astăzi, când putiniștii și lukașenkienii vor fi doar o pagină rușinoasă în istoria țărilor lor, iar copiii noștri nu vor fi obligați să fugă de război singuri, cu pașaportul legat de gât și un număr de telefon scris pe mânuțele lor, atunci visul lui Charles de Gaulle se va împlini. Este responsabilitatea noastră să ne asigurăm că o Europă liberă, democratică și unită va supraviețui”, a adăugat premierul bulgar, relatează Dnevnik citat de Rador.

Tema principală a vizitei premierului bulgar în Parlamentul European în cadrul penultimei sesiuni de la Strasbourg pentru 2023 este aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen. Denkov a ridicat această problemă și în discursul său înainte de dezbaterea din sala de plen – într-o scurtă conferință de presă susținută de el și de președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, care a declarat, înainte de a-i acorda cuvântul, că Parlamentul European este în întregime de partea Bulgariei și că nu există nicio justificare pentru neadmiterea țării, după ce ea a îndeplinit deja toate condițiile pentru aceasta. În cadrul scurtei întâlniri bilaterale dintre cei doi, ea a mai declarat că speră ca președinția spaniolă să găsească o modalitate de a se ajunge la un acord între toate statele membre.

Cu o zi mai devreme, Andrei Kovacev – europarlamentar de la PPE/GERB – și-a exprimat pesimismul cu privire la perspectiva ca Bulgaria și România să obțină undă verde pentru aderarea la spațiul Schengen în luna decembrie și și-a expus scepticismul că cele două țări vor fi separate, deschizând ușa pentru admiterea României înaintea Bulgariei. Principalul argument pentru poziția lui Kovacev este că o astfel de decizie ar fi dificil de implementat din punct de vedere tehnic. Anghel Jambazki, reprezentantul în PE de pe lista VMRO-BND -, consideră că nu există obstacole tehnice pentru ca acest lucru să se întâmple și există posibilitatea ca România să intre în Schengen înaintea Bulgariei.

În timpul discursului său din sala de plen, transmis în direct din Parlamentul European de la Strasbourg, Denkov a mai spus că în istoria sa recentă, Bulgaria a fost supusă unor „încercări continue de dominare, unele dintre ele reușite, de către Imperiul Rus și Uniunea Sovietică”. “Din păcate, aceste mari pofte ale Rusiei continuă și astăzi, iar Bulgaria este ținta unor atacuri hibride bine țintite. Serviciile secrete și propaganda lui Putin profită de legăturile economice dintre Bulgaria și Rusia, precum și de legăturile istorice și culturale dintre cele două popoare, pentru a diviza și a fi în opoziție societatea noastră cu euro-atlantiștii. Prin urmare, apartenența deplină a Bulgariei la UE și la NATO este cea mai mare garanție pentru continuarea căii democratice și europene de dezvoltare a patriei noastre. De aceea, noi trebuie să ne finalizăm integrarea noastră europeană prin aderarea la Schengen și la zona euro”, a adăugat Denkov.

Potrivit acestuia, trebuie găsit echilibrul necesar între solidaritate și oportunități reale, atât pentru toate țările luate separat, cât și pentru Uniunea Europeană în ansamblu.

“Aș dori să vă reamintesc că Bulgaria a îndeplinit toate criteriile pentru acceptarea sa în spațiul Schengen și orice întârziere ulterioară este inacceptabilă și demotivantă pentru țara noastră”, a spus Nikolai Denkov, prim-ministru al Bulgariei. „Înțelegem că în prezent însăși funcționarea acordului Schengen se confruntă cu probleme serioase și multe țări reiau controalele la frontiere, dar nu credem că acesta poate fi un argument pentru neacceptarea Bulgariei și României. Cu cele două țări ale noastre în spațiul Schengen, granițele Europei vor fi mai bine protejate, iar Europa va fi mai puternică”, și-a încheiat Denkov discursul.

X