Europarlamentar bulgar: Nu vom fi acceptați în Schengen înainte de alegerile parlamentare din Austria

Author:

“Până când nu vor avea loc alegerile parlamentare din Austria, în 2024, nu cred că vom intra în Schengen”, a declarat eurodeputatul bulgar de la PPE, Andrei Kovacev, în fața jurnaliştilor de la Strasbourg.

Potrivit acestuia, până în noiembrie anul trecut, Austria nu a avut nicio problemă legat de primirea Bulgariei în spațiul Schengen, dar după declarația ministrului lor de interne, situația s-a schimbat, subliniază BTA.

„Ministrul lor de interne a decis că acest subiect le poate oferi câteva procente în plus, ceea ce le-ar îmbunătăți rezultatele la alegerile locale”, a explicat Kovacev, adăugând că după aceea nu mai exista nicio modalitate de a se renunța la această teză.

În ceea ce privește poziția Olandei, care impune de asemenea dreptul de veto asupra admiterii Bulgariei, Kovacev a declarat că aceasta nu are nicio legătură cu subiectul Schengen, întrucât ei menționează drept principal motiv faptul că au mulți cetățeni bulgari care abuzează de sistemul social din țară.

Potrivit europarlamentarului bulgar, nu există posibilitatea ca România să fie separată de Bulgaria privind Schengen, deoarece aceasta va necesita crearea unei frontiere externe a Uniunii de-a lungul Dunării.

X