Prim-ministrul Marcel Ciolacu a subliniat marţi interesul României de a creşte nivelul investiţiilor în sectoarele apărare, IT, inginerie spaţială şi energie, în contextul crizei de securitate care afectează Europa şi Orientul Mijlociu.
Şeful Executivului a avut o întrevedere, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii a 22 de companii importante din domeniul ingineriei spaţiale şi al apărării din Statele Unite ale Americii.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, premierul a punctat creşterea cheltuielilor pentru apărare de la 2% din PIB la 2,5% din PIB-ul României şi determinarea Guvernului de a modifica legislaţia în sensul susţinerii proiectelor de investiţii în domeniile apărării şi energie.
“România este şi va rămâne o ţară sigură şi un furnizor de stabilitate în regiune, iar în acest sens sprijinul Statelor Unite, în contextul Parteneriatului nostru strategic, este determinant. Misiunea celor 22 de companii americane de top arată cât este de puternică colaborarea noastră şi interesul sporit al investitorilor SUA de a transfera expertiză şi tehnologii de ultimă generaţie în România”, a afirmat Ciolacu, citat în comunicat.
Totodată, acesta a subliniat că România este independentă energetic, reuşind să ofere ajutorul de care are nevoie şi Republicii Moldova.
“Continuăm în această direcţie şi sprijinim investiţiile pentru producerea de energie, inclusiv prin flexibilizarea legislaţiei din sectorul eolian, precum şi al industriei extractive şi hidrocarburilor”, a afirmat premierul.
La rândul lor, ambasadorul SUA la Bucureşti, Kathleen Ann Kavalec, şi investitorii americani au apreciat abordarea pro-business a Guvernului României şi au mulţumit prim-ministrului pentru deschidere şi colaborare.
„România este între ţările care au oferit cel mai puternic sprijin Ucrainei”
De asemenea, au apreciat sprijinul consistent şi multidimensional oferit de România în toată această perioadă Ucrainei şi Republicii Moldova.
În acest context, prim-ministrul a menţionat că România va continua să rămână alături de Ucraina până la câştigarea războiului, dar şi pentru a sprijini reconstrucţia acestei ţări, precum şi de Republica Moldova, stat care va primi mai departe sprijinul ţării noastre.
“România este între ţările care au oferit cel mai puternic sprijin Ucrainei şi Republicii Moldova. Vom continua să oferim acest sprijin şi să rămânem un pilon de stabilitate pentru regiune şi pentru întreaga Europă. Este suficient să urmăreşti traseul unui transport de cereale dinspre şi către Ucraina pentru a înţelege rolul României. Şi din acest motiv am explicat cât este de importantă apartenenţa României la Spaţiul Schengen, inclusiv pentru a facilita rutele de transport către şi dinspre Ucraina”, a declarat Marcel Ciolacu.
La discuţii au mai participat din partea Guvernului vicepremierul Marian Neacşu şi şeful Cancelariei prim-ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu.
PM @CiolacuMarcel:@GuvernulRO is engaged in bolstering the????????????????Strategic Partnership at all levels.I was glad to welcome the Defense&Aerospace Trade Mission,led by DAVID S. DE FALCO,US Deputy Assistant Secretary.The mission shows the US companies’ increased interest in the????????market pic.twitter.com/tG6qjEJi6L
— GuvernulRomâniei (@GuvernulRo) November 14, 2023