Austria nu mai are o problemă cu România. Lovitură de teatru în Schengen

Author:

Austria nu mai are o problemă cu România, dar susține în continuare că spațiul Schengen trebuie reformat, a declarat duminică, la B1TV, ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, după ce Viena a folosit toate pretextele pentru a bloca accesul românilor în spațiul Schengen deși România a îndeplinit de mulți ani toate condițiile tehnice.

„E adevărat că în cadrul JAI au fost discutat un baromentru al Spațiului Schengen și, la solicitarea României în cadrul CoReper în prealabil JAI, au fost trecute în revistă starea progreselor înregistrate de România și Bulgaria pe linia combaterii migrației ilegale. În mod unanim a fost apreciat faptul că România a obținut progrese mai mult decât remarcabile în ultimele luni în combaterea migrației ilegale (…) Cifrele obținute de România în ultimul an au fost remarcabile. Toate țările, inclusiv comisarul, inclusiv Austria au remarcat faptul că acum nu sunt probleme de migrație ilegală cu românii. Deci România are un sprijin foarte puternic în acest moment”, a mai explicat ministrul Cătălin Predoiu.

Conform ministrului român, Bulgaria, a cărei aderare la Schengen e discutată la pachet cu aderarea României, e într-un „dialog mai intens și mai aplicat cu Olanda în legătură cu un număr de reforme pe care trebuie să le mai facă în Justiție în perioada următoare, chestiuni care pentru România nu mai există în discuție”.

„Acum România nu mai are probleme de discutat în materie de Justiție sau de control al frontierelor. Toată lumea e de acord că îndeplinim aceste criterii”, a adăugat Predoiu.

„Ceea ce e nou e că în cadrul JAI nici Austria nu a mai pus problema României sub aspectul performanțelor în combaterea migrației ilegale. E adevărat, Austria a menționat în continuare că Schengen trebuie reformat, dar pe un ton moderat, fără a pune în cauză situația țării noastre”, a continuat acesta.

Pe de altă parte, ministrul a precizat că nu vrea să creeze așteptări exagerate: „Rămâne de văzut ce poziții va avea Austria față de problema generală a Spațiului Schengen, față de România nemaiexistând subiect de discuție”.

Întrebat dacă va fi oportună supunerea la vot a aderării noastre la Schengen la Consiliul JAI din decembrie, Predoiu a răspuns c[ acest lucru „trebuie pus acest punct pe ordinea de zi atunci când e securizat votul tuturor statelor membre”.

X