Fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu avertizează că atacarea la CJUE a deciziei de blocare a aderării României la Schengen ar însemna un semnal clar că România consideră că problema nu mai poate fi rezolvată pe cale diplomatică.
De altfel, premierul Marcel Ciolacu a declarat că România nu va mai accepta sabotajul la care e supusă de Austria și se va adresa CJUE.
Dacă România atacă Austria la CJUE în dosarul Schengen, practic va arăta că a epuizat mijloacele necesare pentru a-și promova interesele în speță, spune la RFI fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu. El consideră că România încă are căi politico-diplomatice pentru a genera un vot pozitiv al Austriei.