Anghel(FIC): Atragerea de noi investiţii străine şi stimularea investiţiilor deja prezente în România trebuie să devină o prioritate

Author:

România se confruntă cu multe provocări din perspectiva bugetului de stat, iar atragerea de noi investiţii străine directe, dar şi stimularea investiţiilor deja prezente, trebuie să devină o prioritate pentru a stabiliza şi a creşte constant economia, consideră Daniel Anghel, noul preşedinte al Consiliului Investitorilor Străini (FIC), potrivit Agerpres.

“România se confruntă cu multe provocări din perspectiva bugetului de stat, iar atragerea de noi investiţii străine directe, dar şi stimularea investiţiilor deja prezente în România, trebuie să devină o prioritate pentru a stabiliza şi a creşte constant economia. În acest sens, în perioada următoare FIC îşi propune diferite proiecte care să încurajeze investiţiile private în România şi salutăm pe această cale faptul că stimularea investiţiilor este unul dintre cele trei obiective majore care stau la baza programului de guvernare. Totodată, în ceea ce priveşte viziunea pe termen mediu, rămânem susţinători ai aderării României la OECD – Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică şi la spaţiul Schengen” a declarat Daniel Anghel, potrivit unui comunicat al FIC transmis marţi AGERPRES.

Comitetul Director al Consiliului Investitorilor Străini (FIC) a ales în luna iunie echipa de conducere a organizaţiei pentru mandatul 2023-2024.

Astfel, Daniel Anghel, Tax and Legal Services Leader PwC România, Membru PwC Global Tax Policy Board, a fost ales în calitate de preşedinte, Ramona Jurubiţă, Country Managing Partner KPMG România şi Christina Verchere, CEO & President of the Executive Board OMV Petrom, în calitate de vicepreşedinţi, iar Alexandru Lupea, Partner, Executive Board Member EY România, în calitate de trezorier.

“În primul rând, doresc să le mulţumesc colegilor pentru votul de încredere. În al doilea rând, vreau să punctez dorinţa membrilor organizaţiei de a continua să lucrăm alături de Guvern, Parlament şi Administraţia Prezidenţială pentru a identifica măsuri pe termen mediu şi lung, viabile, echilibrate, durabile pentru economia ţării. Experţii FIC din diferite sectoare de activitate au analizat domeniile importante pentru economie, cum ar fi fiscalitatea, tranziţia energetică, digitalizarea, mediul înconjurător, sustenabilitatea şi resursa umana şi au formulat o serie de recomandări pentru a îmbunătăţi cadrul legislativ actual şi pentru a facilita dezvoltarea acestor arii. Toate aceste analize şi recomandări din partea mediului privat sunt cuprinse în Cartea Albă a FIC publicată în luna mai 2023, intitulată Investiţii pentru viitor”, a mai precizat Daniel Anghel.

La rândul său, Cristian Secoşan, preşedintele FIC în mandatele 2021- 2023, a susţinut că România trebuie să îşi extindă viziunea de dezvoltare pe termen lung şi să-şi seteze direcţii de ţară care să fie adaptate specificităţilor.

“Ultimele două decenii au fost marcate de multe schimbări şi adaptări la cadrele legislative şi economice internaţionale, însă pentru viitor România trebuie să îşi extindă viziunea de dezvoltare pe termen lung. Avem direcţiile europene pentru 2030 care sunt susţinute şi de finanţări europene şi de o serie de reforme incluse în PNRR, dar, complementar, este nevoie şi de setarea unor direcţii de ţară care să fie adaptate specificităţilor României şi care să ia în considerare avantajele şi punctele slabe pe care trebuie să le remediem, dar şi contextul economic şi social care se schimbă mult mai rapid”, a declarat Secoşan.

Consiliul Investitorilor Străini (FIC) este asociaţia care îi aduce împreună pe cei mai importanţi investitori cu capital străin din România, aproximativ 120 dintre cele mai mari companii din ţară cu o cifră de afaceri cumulată care reprezintă o cincime din produsul intern brut şi care au o contribuţie semnificativă la bugetul de stat. În cei peste 25 ani de la înfiinţarea organizaţiei, companiile membre FIC au susţinut întotdeauna importanţa dialogului între comunitatea de afaceri şi autorităţi, se precizează în comunicatul organizaţiei.

X