O decizie împotriva intereselor României – Victor Ponta îl acuză pe Iohannis că a vândut interesul național pentru o funcție personală

Author:

Victor Ponta afirmă că decizia ca România să susțină eliminarea dreptului de veto al țările din Uniunea Europeană în privința deciziilor comunitare privind politica externă și apărarea reprezintă o adevărată trădare a interesul național. Ponta îl acuză chiar pe Klaus Iohannis că a forțat această mișcare pentru a-și asigura o funcție internațională după 2024.

„Spun foarte direct si clar ce cred: aceasta este o decizie IMPOTRIVA intereselor Romaniei – inca o “cedare” a ceea ce avem acum fara sa obtinem noi, ca tara, nimic; doar Klaus Iohannis, ca interes scrict personal, castiga (probabil) sprijinul tarilor mari din Uniunea Europeana pentru o functie dupa 2024.

Nicio tara membra e UE din Estul Europei (Polonia, Cehia, Ungaria, Bulgaria samd) nu sustine acest demers al “tarilor mari si vechi” din Vestul Europei. Sa va si explic ce inseamna aceasta decizie. Romania, ca si celelalte tari mai mici si mai noi in Uniunea Europeana, are dreptul sa se opune prin veto la o decizie europeana pe teme de politica externa sau militara pe care o considera impotriva intereselor sale nationale. Este o garantie pentru o tara ca nu i se impune ceva prin votul celorlalte tari mai mari si mai puternice. Romania (ca si alte tari din Sud Est) a folosit acest drept de veto pentru a negocia sau a bloca ceva ce este impotriva interesului sau national. Acum Klaus Iohannis (in numele Romaniei – dar fara nicio consultare cu poporul roman) cedeaza acest drept al nostru – probabil ca sa obtina o functie pentru el.

Nu gasesc un alt exemplu in istoria Romaniei (cu exceptia perioadei domnitorilor fanarioti) cand un conducator sa cedeze unor tari straine un drept al nostru! Sunt socat nu de decizia lui Iohannis (isi vede interesul), ci de faptul ca niciun alt lider politic nu are curaj sa ia atitudine! Sunt socat ca Romania NU a cerut sa se renunte la dreptul de veto privind Spatiul Schengen (unde ne blocheaza Austria si Olanda), dar cere sa renunte la dreptul sau de veto in ce priveste politica externa! Eu atat pot acum – sa va informez si sa va explic! Dar e ceva ireversibil; mai devreme sau mai tarziu Romania o sa plateasca foarte scump aceasta tradare!”, scrie Ponta pe Instagram.

CONEXT

România s-a alăturat luni grupului de 9 țări, printre care cele 6 fondatoare ale UE, care cer eliminarea dreptului de veto al statelor membre în două domenii esențiale – politica externă și securitatea, potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe. Cele nouă state inițiatoare au lansat la 4 mai pledoaria pentru schimbarea majoră din UE, iar autoritățile din România nu au discutat public – în Parlament sau în alte foruri – poziția României pe această temă.

X