Comisia de control asupra activităţii SRI s-a deplasat săptămâna trecută la Iaşi, într-o nouă vizită de lucru, după cea din decembrie 2021, la sediul principal al Direcţiei Regionale de Informaţii Moldova Nord, potrivit news.ro.
Membrii Comisiei SRI au avut şi o întâlnire cu prefectul judeţului Iaşi. Discuţiile au vizat securizarea frontierelor, pe fondul afluxului important de refugiaţi.În contextul războiului din Ucraina şi a tensiunilor din Republica Moldova, a fost subliniată necesitatea unei foarte bune cooperări între instituţiile statului, respectiv între autorităţile locale şi instituţiile din sistemul de securitate naţională, apărare şi ordine publică.
În cadrul întâlnirii dintre parlamentarii din Comisie şi conducerea DRI Moldova Nord (cu competenţe pe zona judeţelor Iaşi, Botoşani, Neamţ, Suceava şi Vaslui) au fost aduse în discuţie aspecte de noutate post-vizitei din anul 2021, cu accent pe impactul asupra intereselor României avut de actualul context regional, arată comisia într-un comunicat oficial.
”Discuţiile s-au axat pe modul în care DRIMN a reuşit să ofere e reacţie adecvată la provocările actuale de securitate. S-a abordat cu reprezentanţii SRI tema securizării frontierelor, pe fondul afluxului important de refugiaţi. Membrii Comisiei au apreciat activitatea unităţii, reliefând că provocările de securitate generate de actualul context regional necesită eforturi instituţionale susţinute şi adaptabilitate crescută”, se arată în comunicat.
Parlamentarii din Comisia de control au discutat şi cu prefectul de Iaşi, Petru-Bogdan Cojocaru, în calitatea sa de beneficiar al informaţiilor de securitate furnizate de SRI, despre gestionarea problemelor de securitate specifice judeţului.
”În contextul războiului din Ucraina şi a tensiunilor din Republica Moldova, a fost subliniată necesitatea unei foarte bune cooperări între instituţiile statului, respectiv între autorităţile locale şi instituţiile din sistemul de securitate naţională, apărare şi ordine publică. Au fost punctate şi provocările generate de fluxul de refugiaţi, dar şi securizarea frontierelor, în perspectiva aderării ţării noastre la spaţiul Schengen”, mai precizează Comisia SRI.
Din delegaţia parlamentară, care a fost condusă de preşedintele Comisiei, senatorul Cristian Chirteş (PNL), au mai făcut parte deputaţii de Iaşi, Alexandru Muraru (PNL) şi Silviu Macovei (PSD), deputaţii Silviu Hurduzeu (PSD) – vicepreşedintele Comisiei, Oana Florea (PSD), Teodor Lazăr (USR) şi Răzvan Prişcă (PNL).