Cancelarul conservator austriac Karl Nehammer a dezminţit duminică unele zvonuri conform cărora ar avea planuri de a obţine convocarea alegerilor parlamentare anticipate şi a susţinut că doreşte desfăşurarea acestor alegeri la termen, în toamna anului 2024, relatează agenţia DPA, potrivit Agerpres.
“Obiectivul nostru clar este 2024, în toamnă, aşa cum prevede legea”, a spus Karl Nehammer la programul Pressestunde al televiziunii austriece.
Nehammer este liderul Partidului Popular (OeVP) şi guvernează împreună cu Verzii. Au existat speculaţii că el ar dori să profite în alegeri anticipate de pe urma degringoladei din interiorul Partidului Social-Democrat (SPOe) de opoziţie. Acesta din urmă trece prin lupte interne între aripile sale de stânga şi de dreapta.
Coaliţia precedentă formată din Partidul Popular şi Partidul Libertăţii s-a destrămat în 2019
Totuşi, într-un sondaj publicat luna aceasta de revista Profil nici formaţiunea OeVP nu stă bine, venind pe locul doi în intenţiile de vot, în urma Partidului Libertăţii (FPOe) de extremă-dreaptă.
Coaliţia precedentă formată din Partidul Popular şi Partidul Libertăţii s-a destrămat în 2019 în urma apariţiei unei înregistrări video făcute cu camera ascunsă într-o pensiune din Ibiza în iulie 2017. Imaginile îl arată pe Heinz-Christian Strache, liderul de atunci al FPOe şi vicecancelar la acea vreme, vorbind cu o femeie care pretinde că este nepoata unui oligarh rus. El îi promite acesteia contracte publice în schimbul unui ajutor financiar pentru formaţiunea sa politică înaintea alegerilor legislative ce urmau să se desfăşoare câteva luni mai târziu.