Comuniștii moldoveni se tem de unirea cu România: Orice cerere de unificare cu un alt stat va fi pedepsită penal – proiect de lege

Author:

Deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) din Republica Moldova, de opoziţie, Alexandru Nesterovschi, a declarat că BCS a înaintat Parlamentului o inițiativă legislativă privind introducerea răspunderii penale pentru cererile de lichidare a statalității moldovenești și unirea cu România.

El a făcut aceste afirmaţii în timpul unui briefing susţinut pe 8 februarie.

„Propunem un proiect de lege conform căruia orice cerere de distrugere a Republicii Moldova sau de unificare cu un alt stat va fi pedepsită penal” – a spus politicianul. Potrivit afirmaţiilor lui Nesterovski, autorii inițiativei consideră sloganurile privind unirea Republicii Moldova cu România, care sunt făcute de o serie de partide și mișcări sociale ale țării, drept „subminare a statalității”.

După cum a subliniat deputatul moldovean, în alte țări astfel de apeluri sunt percepute ca un act de înaltă trădare.

Anterior, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că Occidentul „priveşte” acum Republica Moldova în rolul „următoarei Ucraine”, în timp ce președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, încearcă să se alăture Alianței Nord-Atlantice. După cum a remarcat diplomatul, Occidentul „a poziţionat” în fruntea Republicii Moldova un preşedinte, care „este dornic să intre în NATO” și este pregătit „practic pentru orice”, inclusiv pentru unirea cu România.

X