Bogdan Aurescu, slujitorul regimului Iohannis joacă pe post de ”Dorel” în dosarul Schengen: convorbire telefonică în Luxemburg

Author:

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, slujitorul regimului Iohannis joacă pe post de marionetă în dosarul Schengen. El se face că lucrează în timp ce Schengen-ul este mai departe ca niciodată. România nu va putea adera la Spațiul Schengen cel puțin până în 2025, dar ”Dorel” de la MAE se face că lucrează.

Ministrului Bogdan Aurescu a avut o convorbire telefonică cu omologul din Luxemburg, unul din cele mai mici state din UE, privind situația aderării României la Schengen.

La MAE se dau comunicate ca la Scânteia Tineretului

„Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut luni, 6 februarie 2023, o convorbire telefonică cu ministrul afacerilor externe și europene al Marelui Ducat al Luxemburgului, Jean Asselborn, pe tema procesului de aderare a României la spațiul Schengen, a consolidării relației bilaterale foarte bune, precum și a situației de securitate din regiune”, a informat ministerul într-un comunicat de presă. 

Potrivit sursei citate, cu această ocazie, ministrul Bogdan Aurescu „a transmis aprecierea deosebită pentru sprijinul necondiționat și ferm acordat de Marele Ducat al Luxemburgului aderării României la spațiul Schengen și a mulțumit omologului său pentru implicarea activă și dedicată, inclusiv personală, în favoarea României”.

De asemenea, ministrul român a arătat „demersurile desfășurate pe plan diplomatic de către România în vederea atingerii obiectivului de aderare la spațiul Schengen, în dialogul cu partea austriacă, cu președinția suedeză a Consiliului UE și cu omologii din majoritatea statelor membre – până în prezent ministrul român de externe având discuții cu miniștri de externe/afaceri europene și respectiv primind mesaje din partea acestora prin care a fost reconfirmat sprijinul activ din partea a 20 de state membre UE și totodată ale spațiului Schengen”.

Ministrul din Luxemburg, vizită în România 

„Ministrul Jean Asselborn a reiterat susținerea solidă a Marelui Ducat al Luxemburgului pentru aderarea României la spațiul Schengen, apreciind că România este complet pregătită, îndeplinind toate criteriile necesare, iar aderarea sa va contribui de manieră pozitivă la consolidarea proiectului european, a securității Uniunii, precum și a Pieței Unice. Înaltul oficial luxemburghez a dat asigurări că țara noastră poate conta pe deplin, în continuare, pe Luxemburg pentru a susține obiectivul României de aderare la spațiul Schengen în dialogul cu ceilalți parteneri europeni”, a mai arătat conducerea MAE.

Ministrul Bogdan Aurescu a subliniat în cadrul convorbirii „importanța sporită a consolidării cooperării bilaterale în noul context geopolitic generat de agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei și a reiterat mulțumirile pentru decizia Marelui Ducat de a desfășura un contingent de militari luxemburghezi în cadrul Grupului de Luptă al NATO din România, decizie care este în faza finală de aprobare. A fost totodată evocată disponibilitatea intensificării cooperării dintre forțele naționale de poliție”.

Potrivit sursei citate, ministrul român și ce al Luxemburgului au evaluat și „situația de securitate din Caucazul de Sud, în contextul desfășurării misiunii civile UE de monitorizare la frontiera dintre Armenia și Azerbaidjan”, iar șeful diplomației române a transmis invitația efectuării unei vizite în România a ministrului Jean Asselborn, care să includă și vizitarea trupelor ce vor fi desfășurate la Cincu, invitație care a fost acceptată de omologul luxemburghez.

X