Premierul Croației, Andrej Plenković, a declarat la Mostar că nu dorește ca la noile frontiere Schengen ale Croației să fie ridicate obstacole care vor îngrădi libera circulație a persoanelor și mărfurilor între Croația și Bosnia și Herțegovina (BiH), notează Rador.
La ședința Consiliului Național Croat de la Mostar, Plenković a declarat că după intrarea în Zona Schengen Croația va încerca să faciliteze colaborarea la frontiera cu BiH. “Croația nu va construi garduri sau ziduri la frontiera cu BiH. Nu dorim ca la noile frontiere Schengen ale Croației și Uniunii Europene să existe niciun fel de obstacole care ar îngrădi libera circulație între Croația și BiH” – a declarat Plenković, adăugând că Zagrebul va continua să sprijine puternic croații din BiH și proiectele lor, indiferent dacă este vorba de sănătate, educație sau drepturile veteranilor.
“Participarea noastră la această ședință este mai presus de orice un mesaj de respect, de recunoștință pentru dumneavoastră care luptați politic în condiții grele. Puteți fi siguri că statul croat este mereu alături de dumneavoastră” – a transmis Plenković. Consiliul Național Croat este o organizație politică care reunește toate partidele croate din BiH. La această ședință a fost reales ca lider al Consiliului Național Croat Dragan Čović, președintele Uniunii Democrate Croate din BiH, și s-a adoptat o declarație în care se subliniază angajamentul poporului croat din BiH față de valorile europene și principiile constituționale din BiH, precum și hotărârea fără echivoc ca BiH să devină membră a Uniunii Europene și NATO.