7 ZILE ÎN ROMÂNIA – între prostie și incompetență

Author:

Duminică, statul eșuat și-a dovedit din nou capacitatea instituțională, de data aceasta prin vocea șefului Fiscului, care a declarat: „Dacă vor încerca să facă inginerii financiare, vă garantez că nu vor putea scăpa!”, cu referire la scandalul taxei de solidaritate, la care OMV susține că nu se încadrează. Din păcate, ANAF a anunțat doar că va analiza situația și va avea un răspuns în 2 săptămâni. Semn de clară incapacitate instituțională, asta în cea mai fericită situație. În cea mai nefericită, există voci care consideră că reglementarea a fost concepută pentru ca gigantul combustibililor să evite taxarea. În tot cazul, abordarea comunicațională este la fel de lipsită de tact și profesionalism ca și în epoca Dragnea, care credea că poate forța companii multinaționale la noi impozite, fără vreo negociere prealabilă sau diplomație. Rezultatul îl știm cu toții. Iar în propria campanie de pregătire a candidaturii la prezidențiale, Mircea Geoană a dat încă o declarație interesantă. „Sunt, astăzi, mult mai bun decât cel din 2009” a spus Secretarul general adjunct al NATO, insinuând, poate, că în 2024 la ambasada României de la Paris nu se vor mai înregistra voturi la fiecare 4 secunde.



Luni, incompetența a revenit în lumina reflectoarelor: „Am început deja verificările amănunţite. […] Când vom fi finaliza aceste verificări, vom şti cu exactitate care dintre companiile din România datorează această contribuţie de solidaritate” spune șeful ANAF. La doar o zi după ce anunțase triumfător că OMV nu va putea scăpa de taxare, apare fractura de logică: aflăm că, de fapt, nimeni nu știe precis cine se încadrează la plată. Deci nici măcar autorii legislației nu au idee cine va avea această obligație, semn că nu s-au făcut simulări prea serioase.

Marți, toată inadecvarea de la Finanțe a fost pusă în umbră de președinte dumneavoastră, care s-a întâlnit cu ambasadorii români și a spus că anul 2022 a fost un an cu succese diplomatice, referindu-se, cel mai probabil, la admiterea în spațiul Schengen. A menționat și eliminarea MCV, un merit exclusiv al ministrului Justiției, nicidecum al performanței Externelor. Orice alt eveniment al zilei a devenit irelevant prin comparație cu aiuritoarea proiecție a unei realități paralele, jignitoare pentru toți românii, deveniți campioni ai euroscepticismului în urma performantei „politici externe” a țării noastre.

Miercuri a avut loc încă un accident soldat cu morți la Complexul Energetic Oltenia, iar premierul a cerut verificări privind cauzele. În lipsa solicitării, probabil că nu făcea nimeni vreo anchetă, bănuim. Iar procurorii DNA, poate și în efortul de a convinge Austria că ne protejăm bine granițele, au reţinut opt lucrători şi agenţi de poliţie de la punctele de trecere a frontierei Sculeni şi Borş, într-un dosar în care sunt acuzaţi de luare de mită şi trafic de influenţă.

 

Joi, același competent locatar de la Cotroceni a ținut să ne reamintească ridicolul de care s-a acoperit în dosarul Schengen. Administrația prezidențială ne-a anunțat că acesta ar fi avut „o convorbire telefonică cu președintele Republicii Austria, la inițiativa părții austriece.” Sigur, aceeași sursă ne anunțase și de presupusul ferm dialog cu Zelenski privind minoritățile, dar asta deja e o altă poveste. Concluzia a fost una precisă: „președintele a decis retrimiterea la Viena a ambasadorului României, ceea ce reprezintă un gest de deschidere pentru identificarea unor soluții constructive și de facilitare a unui dialog dinamic, pe toate canalele disponibile.” E clar, da? Personal, nu înțelesesem de la început de ce fusese chemat în țară domnul Hurezeanu, dar cine sunt eu să pun la îndoială competența dovedită a consacratului liderului regional, izvor de lumină, pricepere și înțelepciune pentru liderii marilor puteri? Iar pentru ca distracția să fie deplină, edilul sectorului 1, uns în 2020 tot cu binecuvântarea întâiului meditator și schior al țării, a spus, după o descindere a DNA la Poliția locală din subordinea sa, că „dacă vreun angajat al administraţiei locale este implicat în practici nelegale nu vom ezita să luăm măsurile care se impun, inclusiv desfacerea contractului de muncă şi sesizarea autorităţilor competente.” Totuși, pare că autoritățile erau deja sesizate, dacă au făcut percheziții, mă gândesc. Dar să nu tulburăm delirul formei de viață cu astfel de curiozități.

Vineri, Marcel Ciolacu a lăsat încă o dată în offside PNL, cu o declarație legată de starea administrației bucureștene, pe care a legat-o de actuala alianță guvernamentală cu „liberalii”: „Partenerii noștri trebuie să-și asume: ori și-l asumă pe Nicușor Dan, care a fost candidatul susținut de PNL și actuala majoritate cu USR, ori încercăm să menținem o coaliție care a funcționat.” Pare că presiunile privind retragerea sprijinului politic pentru insul netuns cu nume de copil mic vor continua până la anunțata rocadă din mai, în condițiile în care în Modrogan deciziile sunt greu de luat, din pricina împărțirii puterii între diferite facțiuni, din care cea mai relevantă este a urmașilor lui Băsescu.

 

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR
X