Încrederea românilor în UE s-a prăbușit! Am devenit cei mai eurosceptici din Europa

Author:

Parlamentul European a dat azi publicității sondajul periodic Eurobarometru, care reflectă starea de spirit a europenilor din toate cele 27 de state membre. Conform datelor din sondaj, cam toate popoarele membre sunt în mare scădere de entuziasm față de UE, dar cei mai dezamăgiți sunt românii, deveniți cei mai mari eurosceptici.

Conform sondajului, 23% dintre români consideră că statutul de membru al UE nu e un lucru bun, urmați de austrieci, 20%, în timp ce francezii și italienii au procente egale, 13%. În total, în 5 state UE numărul celor care cred că e un lucru bun este sub 50%: România, Bulgaria, Austria, Slovacia și Grecia.

Situația nu e foarte roză nici în ce privește optimismul europenilor vizavi de viitorul UE: 44% dintre francezi se declară optimiști, 51% pesimiști. Condiții ideale pentru Frexit, am spune, într-o țară-locomotivă a Europei. Încă mai pesimiști sunt ciprioții și grecii, 53%, respectiv 56%.

68% dintre români consideră că țara lor merge într-o direcție greșită, doar 24% fiind optimiști. Stăm bine, însă, față de Polonia 19%, Spania 18% sau Franța 17%, în timp ce coada e Bulgaria, cu 15%.
Doar 38% dintre români cred că UE merge într-o direcție bună, dar alte 20 de state sunt încă mai pesimiste ca noi, Franța marcînd doar 23%, Belgia și Spania cîte 25% șamd.

România, Polonia și Portugalia sunt singurele țări în care cetățenii care cred că viețile lor merg spre mai bine sunt sub 50%.

Absolut devastatoare sunt cifrele despre optimismul privind viitorul economiilor europene, relevînd prăbușiri drastice în intervalul noiembrie 2021- noiembrie 2022. Germania, de la 26% la doar 6%, Suedia, de la 28% la 12%, Austria, de la 27% la 14%, Italia de la 34% la 18%.

Oarecum bizar, unica țară europeană care manifestă nu scădere, ci creștere, fie ea și de un procent, e România, ceea ce ar putea semnifica ori că intrrea PSD la guvernare în noiembrie 2021 a mai readus speranțe românilor după dezastruoasa guvernare Cîțu, ori că ai noștri nu prea înțeleg ce se petrece la nivel european.

Un capitol la care stăm bine, plasîndu-ne în prima jumătate a statelor europene, e flecăreala politică: 23% dintre români declară că vorbesc despre politică, dar suntem departe de liderii topului, Olanda și Suedia, cu 51%, respectiv 50%.

În România, 82% dintre respondenți sunt îngrijorați de costul în creștere al traiului, extinderea războiului din Ucraina produce îngrijorare pentru 78% dintre respondenți, iar sărăcia și excluderea socială reprezintă al treilea motiv de îngrijorare (76%)

X